Divertisment
7 aprilie 2021Pentru mine este o onoare să mă implic în ecranizarea romanului From Scratch. Din mai multe puncte de vedere, filmul este un fel de scrisoare de dragoste cinematografică și, totodată, următorul pas firesc al acestei povești. Cu mult înainte de a scrie această carte despre experiența mea sentimentală și durerea pricinuită de moartea soțului meu, am petrecut ani de zile rederulând aceste amintiri doar în mintea mea. Pentru a porni în această călătorie, nu există o persoană mai potrivită decât partenera mea de creație și realizatoarea care face parte din propria mea familie, și anume sora mea, Attica Locke. Nimeni nu cunoaște această poveste mai bine decât ea. În cazul nostru, viața și arta se împletesc pentru ca ceea ce este personal să poată deveni universal.
Faptul că Zoe Saldana a acceptat să joace în From Scratch a fost pentru noi varianta de vis în privința distribuției. Am știut încă de la început că, pentru anumite roluri, procesul de casting va fi unul dificil, mai ales în cazul lui Lino, personajul principal masculin, inspirat de regretatul meu soț. Attica m-a sunat imediat ce a văzut proba dată de unul dintre actori, la care ea avusese o reacție viscerală. Mi-a spus că vrea să rămân la telefon ca să urmărim împreună proba respectivă. Încă de la acea convorbire telefonică mi-a fost clar că avem de-a face cu o persoană pe care nu o cunoșteam, dar care ne-a creat sentimentul că face parte din familie. Toți membrii distribuției ne creează exact același sentiment.
După un an de izolare, separare și pierderi, este minunat și chiar binevenit faptul că avem posibilitatea să împărtășim o poveste care ne vorbește despre bogăția naturii și a artei culinare, despre dragoste și despre călătorii, adică despre toate acele lucruri care ne-au fost interzise. Sper că acest serial va fi un fel de hrană pentru suflet, că va aduce inspirație în direcția creativității și, desigur, că ne va reaminti de modul aproape magic în care iubirea poate fi exprimată cu ajutorul mâncării.
Pentru From Scratch, nu am fi putut găsi o gazdă mai potrivită decât Netflix. În condițiile în care acțiunea se desfășoară pe două continente și descrie mai multe culturi în diverse limbi, serialul nostru vorbește despre omenie și iubire, cele două lucruri comune tuturor, care pot traversa orice granițe. Este extraordinar că acest serial, care scoate în evidență elementele universale care ne unesc indiferent de locul în care ne aflăm pe această planetă, va fi difuzat în întreaga lume.
DISTRIBUȚIA
Zoe Saldana (Gardienii galaxiei, Avatar) o întruchipează pe Amy Wheeler, o tânără din Texas, care, plină de candoare, ajunge în Italia în căutarea unei vieți dominate de frumusețe și aventură. Iubirea neașteptată, care se naște între ea și un sicilian fermecător pe nume Lino o învață să-și trăiască viața cu dragoste și pasiune pentru gesturile romantice, artă și mâncare.
Eugenio Mastrandrea (La Fuggitiva, The Girl from last century) joacă în rolul lui Lino, un chef sicilian care a crescut petrecându-și nopțile traducând opere literare, după ce ziua culegea usturoi și măsline împreună cu tatăl lui și învăța să gătească pe aragazul mamei sale. Pentru a deveni chef, Lino a fost nevoit să rupă o tradiție veche de un secol și să părăsească Sicilia. Și, datorită iubirii soției sale, reușește să-și împlinească visul suprem înainte de sfârșitul vieții.
Danielle Deadwyler (Watchmen, The Harder They Fall) interpretează rolul Zorei, sora mai mare și cea mai bună prietenă a lui Amy. Deși uneori nu este de acord cu faptul că sora ei mai mică reușește să-și convingă părinții să accepte încălcarea unor reguli, ea o susține din tot sufletul și cu toată dragostea. Plină de umor și sarcasm, Zora este cea mai înverșunată aliată din familie a lui Amy.
Keith David (Greenleaf, Welcome to the Blumhouse) îl întruchipează pe tatăl lui Amy, Hershel, un fost activist în favoarea drepturilor civile. Hershel este un om direct, care își lasă copiii să decidă singuri, dar nu ezită să le spună atunci când crede că sunt pe cale să facă o greșeală. De asemenea, a avut grijă să crească două tinere hotărâte. Deși s-a recăsătorit și are o căsnicie fericită, divorțul de mama lui Amy este pentru el o rană încă deschisă.
Kellita Smith (The Bernie Mac Show, Z Nation) interpretează rolul lui Lynn, mama lui Amy, o femeie amuzantă și plină de umor mușcător, care judecă aproape tot ceea de se întâmplă în viața fiicei ei. După divorț, Lynn i-a acordat lui Hershel custodia asupra celor două fete și, apoi, și-a petrecut următorii zece ani simțindu-se vinovată și regretând această decizie.
Judith Scott (Dragi oameni albi, Prafuri) joacă în rolul lui Maxine, soția lui Herschel și mama vitregă a lui Amy. Practic, Maxine este cea care le-a crescut pe Amy și pe Zora pe perioada adolescenței lor, iar devotamentul ei față de cele două fete este de neclintit.
Lucia Sardo (Nastro d'Argento, Picciridda) interpretează rolul Filomenei, mama lui Lino. Filomena este foarte legată de vechiul stil de viață caracteristic Siciliei, dar se pricepe foarte bine să găsească metode istețe de a evita ierarhia tradițională, proprie patriarhatului din țara și din căsnicia ei.
Paride Benassai (Felicia Impastato, La Fuitina Sbagliata) joacă în rolul lui Giacomo, tatăl lui Lino. Cu o educație limitată la școala primară, el și-a dedicat întreaga viață cultivării usturoiului și măslinelor și și-a întreținut familia. Giacomo este un cap de familie mândru, nemulțumit de faptul că fiul lui nu a vrut să preia afacerea familiei.
Roberta Rigano (O parte de adevăr) o întruchipează pe Biagia, sora lui Lino. Ea se simte abandonată de Lino, dar, în același timp, este mândră de realizările lui, care au fost posibile tocmai datorită plecării de acasă. De asemenea, se simte rănită și este furioasă pe ea însăși pentru că a aderat la traiul tradițional, care i-a răpit bucuria și a privat-o de viața pe care ar fi putut-o avea.
