Direct către conținut

Fabrica de bani: Coreea își dă jos masca pe 24 iunie

Producțiile cu jafuri nu se demodează niciodată datorită adrenalinei, emoțiilor și surprizelor care domină totul atunci când este vorba despre obținerea unei comori mult râvnite. Iar în cazul primei părți a serialului Fabrica de bani: Coreea, care va avea premiera pe 24 iunie și va cuprinde șase episoade, personajele care vor participa la jaf vor avea chipurile ascunse de măști inspirate de comori. 

Noul poster teaser al acestui serial plin de scene de acțiune dezvăluie o mască tradițională coreeană Hahoe, elementul vizual perfect pentru acest remake coreean al serialului Fabrica de bani, care a impresionat publicul internațional și a adunat o armată întreagă de fani devotați. În cazul versiunii spaniole, cei din grupul de jefuitori au purtat celebrele măști cu chipul artistului Salvador Dalí. 

Masca înfățișând chipul lui Dalí apare inclusiv în videoclipul care anunța titlul, în care Profesorul (Yoo Ji-tae), cel care inițiază jaful,  se uită atent la o colecție de măști. Dar, chiar înainte ca publicul să poată vedea care este masca aleasă, trailerul se încheie, trezind și mai mult curiozitatea fanilor.

Astăzi, odată cu dezvăluirea posterului teaser, aflăm în sfârșit răspunsul în momentul în care vedem masca Hahoe cu zâmbetul ei larg și rece. Însă petele de sânge aflate pe o parte a măștii nasc o nouă întrebare, sugerând că și acest jaf va fi presărat cu răsturnări de situație periculoase.

Acțiunea din acest nou serial renăscut în Coreea este plasată într-un spațiu economic comun, imaginar, adică într-o lume în care Peninsula Coreeană este în pragul reunificării. Pe lângă noul decor captivant, atrag atenția și membrii extraordinarei distribuții, care vor întruchipa personajele din serialul original: Profesorul (Yoo Ji-tae), Berlin (Park Hae-soo), Tokyo (Jun Jong-seo), Moscova (Lee Won-jong), Denver (Kim Ji-hun), Nairobi (Jang Yoon-ju), Rio (Lee Hyun-woo), Helsinki (Kim Ji-hoon) și Oslo (Lee Kyu-ho). 

Primul blockbuster coreean care va marca începutul celei de-a doua jumătăți a anului, Fabrica de bani: Coreea, partea 1 va fi lansat pe 24 iunie, doar pe Netflix.

Informații despre această producție

Titlu: Fabrica de bani: Coreea

Serial original: Fabrica de bani

Regia: Kim Hong-sun

Scenariul: Ryu Yong-jae, Kim Hwan-chae și Choe Sung-jun

Cu: Yoo Ji-tae (Profesorul), Kim Yunjin (Seon Woojin), Park Hae-soo (Berlin), Jun Jong-seo (Tokyo), Lee Won-jong (Moscova), Park Myung-hoon (Cho Youngmin), Kim Sung-o (Cha Moohyuk), Kim Ji-hun (Denver), Jang Yoon-ju (Nairobi), Lee Joobeen (Yun Misun), Lee Hyun-woo (Rio), Kim Ji-hoon (Helsinki), Lee Kyu-ho (Oslo) etc.

Produs de BH Entertainment și Zium Content

Distribuit de Netflix