Direct către conținut

Fericire până la adânci bătrâneți, un nou film romantic, disponibil în curând pe Netflix!

Africa de Sud – Fericire până la adânci bătrâneți este continuarea captivantă a emoționantei drame sud-africane Happiness is a Four Letter Word. Filmul va fi lansat în curând pe Netflix. 

Fanii le vor putea revedea pe celebrele dive în acțiune, în căutarea iubirii, a fericirii și a succesului, în timp ce jonglează între carieră și ambiții, în agitatul Johannesburg. Această dramă romantică savuroasă îi va readuce pe ecrane pe Khanyi Mbau, Renate Stuurman și Richard Lukunku . Cei trei vor reveni în rolurile lui Zaza, Princess și Leo. Lor li se alătură nou-veniții Nambitha Ben-Mazwi, Yonda Thomas, Daniel Effiong și Loyiso MacDonald, care țes noi intrigi interesante pentru fanii care s-au îndrăgostit de povestea din Happiness is a Four Letter Word.

Experimentatele sud-africance Xolile Tshabalala și Nandi Nyembe completează distribuția extraordinară a acestei continuări.

Filmul este o dramă romantică sofisticată și atent gândită, care urmărește viețile strălucitoare ale îndrăgitelor prietene din Johannesburg, care formează un trio extraordinar și se confruntă cu probleme care țin de relații și de viața de părinte, precum și cu tensiuni familiale, totul într-o manieră pe care orice femeie sud-africană o poate înțelege. De la râs în hohote la secvențe extrem de emoționante și la toate momentele  de glorie feminină dintre aceste două extreme, vei avea ocazia să participi la o călătorie absolut minunată. Pregătește-ți popcornul, batistele și, desigur, vinul.

Totul se datorează viziunii creatoarei Bongiwe Selane și a regizorului Thabang Moleya, precum și ambiției lor de a aduce laolaltă o distribuție și o echipă de culoare  de excepție, fără a sacrifica autenticitatea poveștii și a personajelor din film. 

„Sunt deosebit de încântată de Fericire până la adânci bătrâneți și de faptul că am putut continua această poveste universală despre prietenie și iubire. Continuările sunt întotdeauna dificile, pentru că presiunea e mult mai mare, dar, de fiecare dată, aduc în plus ceva diferit și incitant. Iar faptul că filmul va fi difuzat pe o platformă globală ca Netflix este o recompensa în sine. Sper din tot sufletul că filmul va rezona cu privitorii și că aceștia se vor îndrăgosti din nou de preferații lor, dar și de noii actori”, a spus Selane.  

Producția Netflix Fericire până la adânci bătrâneți nu trebuie ratată sub niciun motiv, așadar urmărește informațiile legate de data lansării și asigură-te că dai sfoară în țară pe grupurile tale de WhatsApp! 

Despre Netflix

Netflix este liderul global al serviciilor de divertisment prin internet, cu peste 209 milioane de abonați din peste 190 de țări care se bucură de seriale, documentare și lungmetraje într-o mare varietate de genuri și limbi. Abonații au acces nelimitat la conținut, oricând și oriunde, pe orice tip de dispozitiv conectat la internet. Aceștia pot reda, întrerupe și relua vizionarea, fără reclame sau angajamente.