Direct către conținut

Scurmetrajul în format 4K Soarele răsare la est combină arta și tehnologia pentru a atinge excelența în genul anime

scurmetrajul-în-format-4k-soarele-răsare-la-est-combină-arta-și-tehnologia-pentru-a-atinge-excelența-în-genul-anime

Haruka Miyagawa, Kylee Peña – echipa de tehnologii creative și infrastructură

 

Netflix anunță cu mândrie premiera pe 2 aprilie a ineditului scurtmetraj anime Soarele răsare la est.

Creat în formatul experimental 4K HDR și elevat cu ajutorul sunetului imersiv, scurtmetrajul Soarele răsare la est este un proiect la care au lucrat timp de doi ani mai multe echipe dedicate de specialiști, atât din partea Netflix, cât și de la alți parteneri. Pentru a sărbători lansarea lui, să aruncăm o privire pe drumul parcurs de acest film anime, de la stadiul de idee până la finalizare. 

Dezvoltarea genului anime cu ajutorul tehnologiilor creative

Noi, cei de la Netflix, am apreciat întotdeauna producțiile anime și am făcut tot ce a depins de noi pentru a pune la dispoziție celor mai buni artiști cea mai performantă tehnologie pentru a-i ajuta să își spună poveștile în moduri noi și inovative.

Popularitatea televizoarelor HDR și a smartphone-urilor este în continuă creștere în rândul consumatorilor. Aceasta ne-a făcut să explorăm noi moduri de a crea anime în formatul 4K, punând la dispoziția artiștilor o paletă mult mai largă de culori care să-i ajute să creeze efecte vizuale și mai fascinante pentru spectatorii din întreaga lume.

Am aflat rapid că, pentru a crește rezoluția pentru anime, artiștii trebuiau să deseneze pe coli de hârtie mult mai mari decât formatul B5 sau să își scaneze creațiile la rezoluții mult mai înalte. Cum niciuna din soluții nu era viabilă, s-a trecut la realizarea digitală a desenelor pe tabletă. Din păcate, cei mai mulți artiști anime japonezi nu au pregătire și echipamente pentru a crea în format digital. 

(De la stânga la dreapta: Katsushi Eda, Miho Tanaka, Akira Saitoh, Hisashi Ezura și Masakazu Morinaka)

Din fericire, Production I.G., o companie de producție japoneză cunoscută pentru proiecte precum Spiritul din cochilie și partea animată din filmul Kill Bill, s-a dovedit un partener capabil și entuziast. Production I.G. a venit cu o mică și foarte talentată echipă condusă de regizoarea Akira Saitoh, iar membrii săi au fost entuziasmați să realizeze anime în 4K și HDR și nu s-au temut să lucreze digital de la zero.

Doi ani de provocări

În cei doi ani cât a durat producția scurtmetrajului Soarele răsare la est, a trebuit să lucrăm cu numeroși investitori și subcontractori. Aceștia utilizau diverse niveluri de tehnologie, cel mai adesea învechite și care nu acceptau toată gama de culori și luminozitate adiționale disponibile pentru formatul HDR. În etapa de preproducție, regizoarea Saitoh a trebuit să găsească un echilibru între cadrele cu linii simple și cadrele cu detalii complexe. După ce a creionat personajele, animatorul Hisashi Ezura a trebuit să ajusteze presiunea pe instrumentul de desen pentru a crea grosimea exactă, necesară contururilor acestora. Chiar și cele mai mici modificări ale nuanței pielii puteau să schimbe înfățișarea generală a unui personaj. 

Cea mai mare provocare a fost reprezentată de redarea cadrelor finale cu compoziții care conțineau imagini mult mai mari decât 4K pentru a permite panoramarea. Aceste dificultăți au dus la întârzierea întregului proiect cu câteva luni. Dar echipa și-a adunat forțele, decisă fiind să dea viață acestui proiect anime în 4 K. 

Deoarece partea vizuală a scurmetrajului Soarele răsare la est beneficia de cea mai înaltă tehnologie, am decis să utilizăm și sunet imersiv, pentru a oferi o experiență de vizionare excepțională, bazată pe aceste tehnologii de ultimă generație. În acest scop, am lucrat cu o echipă foarte respectată de sunetiști din SUA. Folosindu-se de tehnologia Dolby Atmos, inginerul de sunet Will Files și specialistul în efecte de sunet Matt Yocum au dat viață viziunii artistice a regizoarei Saitoh. Will a adus contraste în mixajul de sunet, în care a împletit coloana sonoră originală a lui Emily Rice, înregistrată cu un microfon 3D.

O gazdă pentru toți cei care iubesc producțiile anime

Pentru a ajuta pe totă lumea  care lucrază în producția de anime să înțeleagă provocările formatului 4K HDR și a sunetul imersiv, am dat acces liber tuturor la materialele folosite pentru Soarele răsare la est. Acest lucru îi va ajuta pe animatori și pe alți creatori să înțeleagă mai bine aceste noi tehnologii, să încheie parteneriate mai eficiente cu diverși furnizori și să lucreze cu studiouri de producție anime care utilizează această tehnologie în procesul de producție.

La finalul proiectului, regizoarea Saitoh a declarat că „accesul la tehnologiile 4K și HDR este ca și cum, deodată, ai avea aripi și un motor cu ajutorul cărora să poți zări un nou orizont în care se naște o nouă eră. Continuăm să ne impunem noi provocări și să inovăm pentru viitor”.

Arta și știința au fost întotdeauna interconectate, de la apariția tiparului la cea a filmelor, radioului sau DVD-urilor. Numele filmului Soarele răsare la est – cu titlul original Sol Levante (în limba italiană) – este o metaforă pentru Japonia, pentru că sperăm ca acesta să reprezinte zorii unei noi epoci pentru profesioniștii din domeniul producției de anime, o epocă în care aceștia să își poată dezvolta creativitatea în noi moduri. 

De asemenea, sperăm că acest scurtmetraj va încânta spectatorii cu această combinație unică între artă și tehnică. 

Soarele răsare la est este disponibil acum pe Netflix și poate fi vizionat optim de pe orice dispozitiv cu compatibilitate HDR, cu abonamentul tău Premium.


Nao Azuma

Comunicări

nazuma@netflix.com